Cordon bleu de porc

1K

Cordon bleu de porc (sau de pui, curcan sau vita) este un preparat pe care mi-l tot cere mezinul familiei sa il fac de vreo cateva zile. L-am amanat eu cum am putut dar azi nu am mai scapat. Profitand de faptul ca am facut mai multe cumparaturi zilele trecute si s-au strecurat si cateva cotlele de porc fara os, azi m-am apucat de gatit, sa-i satisfac dorinta.

La noi este obisnuit a se numi acest preparat ca fiind „gordon bleu” sau „gordon bleo”, insa varianta corecta este cea din titul retetei: „cordon”.

Putina istorie a preparatului cordon bleu

„Cordon Bleu” in franceza inseamna „panglica albastra”. Potrivit enciclopediei gastronomice Larousse panglica albastra a fost simbolul cavalerilor celui mai inalt ordin, Ordinul Cavalerilor Sfantului Spirit (sau Sfantului Duh), instituit de Henri al III-lea al Frantei. Prin extensie, termenul a fost aplicat, de atunci, preparatelor culinare de cea mai inalta calitate, pregatite de cei mai recunoscuti bucatari.

Contrar asteptarilor, cordon bleu a fost preparat in Elvetia, in  Brig si a fost mentionat pentru prima data intr-o carte de bucate in anul 1949. Se spune ca pus in fata unui grup numeros de persoane care doreau sa ia masa intr-un restaurant si neavand suficienta carne pentru toata lumea, bucatareasa a avut ideea de a taia carnea de snitele in bucati pe care le-a umplut mai apoi cu sunca si branza inainte de a le da prin ou si pesmet si a le gati. Patronul restaurantului a fost atat de incantat de ideea bucataresei incat i-a inmanat acesteia o „panglica albastra”, ca recunoastere a priceperii acesteia, iar ea a decis sa numeasca preparatul „cordon bleu”.

 

Cum se prepara un cordon bleu de porc? Reteta simpla si rapida

Modul de preparare a unui cordon bleu de porc este putin diferit de cel al snitelelor. De asemenea, preparatul are mai multe ingrediente.

Carnea folosita poate fi de porc, vita sau pasare (pui, curcan). In plus se mai foloseste branza (cascaval, emmentaler sau gouda) si sunca.

Se bate carnea cu un ciocan de snitele pana se intinde si are o grosime de jumatate de centimetru. Se sareaza si se da cu piper.

cordon bleu de porc carne

In mijloc se pun cateva bastonase de branza si o felie de sunca, dupa care carnea se ruleaza. Ca sa va asigurati ca rulada nu se desface puteti folosi o scobitoare. Se da rulada prin faina, apoi prin ou batut si in final prin pesmet (sau panko). Apoi se prajeste in tigaie pe toate partile dupa care se da la cuptor pentru a se coace.

Se serveste cu orice fel de garnitura doriti dar si cu un sos de maioneza, remoulade sau olandez.

Sa trecem la treaba si sa vedem care sunt ustensilele, ingredientele si cantitatile dar si pasii pentru prepararea unui cordon bleu de porc.

Cordon bleu de porc

Un preparat clasic pe care puteti sa-l faceti cu carne de porc, pui, curcan sau vita.
Servings 4 portii
Timp pregatire 10 minutes
Timp gatire 25 minutes
Timp total 35 minutes

Echipament

  • 1 tigaie
  • 1 tava
  • 1 tocator
  • 1 ciocan pentru snitele
  • 3 boluri
  • 1 Cutit bucatar

Ingrediente

  • 4 felii cotlet de porc fara os
  • 8 bastoane de 1 cm grosime de cascaval
  • 4 felii sunca
  • 2 oua
  • sare
  • piper
  • pesmet
  • faina

Instructiuni

  • Bateti cotletele de porc cu ciocanul de sniletele pana se aplatizeaza si au cam jumatate de centimetru grosime. Dati-le cu sare si piper
  • Bateti ouale intr-un bol
  • In celelalte doua boluri puneti faina, respectiv pesmet
  • Luati o felie de carne de porc si puneti in interior o bucata de sunca si doua bastonase de cascaval.
  • Rulati-le ca pe sarmale: incepeti rularea, apoi aduceti marginile inauntru si continuati sa rulati pana la capat
  • Pentru a fi siguri ca rulada nu se desface puteti folosi 1-2 scobitori.
  • Dati ruladele prin faina uniform, apoi prin oul batut si apoi prin pesmet.
  • Incingeti ulei intr-o tigaie si prajiti ruladele pe toate partile.
  • Incingeti cuptorul la 180 grade
  • Puneti o foaie de copt intr-o tava si asezati pe ea ruladele prajite.
  • Dati la cuptor inca 15-20 de minute.
Meniu: Carne, Porc
Bucataria: Franceza
Cuvant cheie: cordon, cordon bleu, cordon bleu de porc, cordon bleu de pui, cordon bleu de vita

Va doresc spor la gatit si sa aveti pofta buna!

Pentru alte retete si idei de preparate cu carne de porc vizitati sectiunea de aici.

Vizitati canalul meu de youtube pentru retete video.

Daca vrei sa afli cand public retete noi, introdu adresa de email in campul de mai jos si apasa "Abonare".

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aprecieri




Like 0
Close
Bucataria lui Tati © Copyright 2024. Toate drepturile rezervate
Close