Zacusca cu ghebe
Despre zacusca am citit un articol super fain scris de Catalin Stefanescu, cunoscut realizator de emisiuni TV la televiziunea nationala, precum „Garantat 100%” si „Gari de poveste”. Imi plac foarte mult emisiunile lui si, citindu-i biografia, am remarcat cateva coincidente.
Cum ziceam, cautand pe net informatii despre zacusca, cum a aparut, ce alte popoare o prepara si alte informatii am dat peste articolul publicat de el in Dilema Veche. Fara a incerca a povestesc articolul, o sa preiau in continuare cateva date din articol, combinate cu alte informatii gasite pe alte site-uri, si o sa va povestesc putin despre istoria zacuscai (zacustei?).
Cuvantul zacusca este de sorginte slava, zakuska insemnand gustare, aperitiv. Rusii ii zic zakuski. Se prepara in principal din rosii si ardei (si morcovi), la care se adauga, dupa preferinte si dupa disponibilitate, vinete, dovlecei sau ciuperci. Aceste trei legume devin, legumele care dau „semnatura” preparatului, de unde si denumirile de „zacusca de vinete”, „zacusca de dovlecei” si „zacusca de ghebe (sau alte ciuperci)”.
Fiind o conserva dupa preparare produsul se pune in borcane, dupa care se lasa la camara cateva saptamani si se consuma in sezonul rece (dar asta nu este o regula).
Cititi in continuare instructiunile de preparare a unei foarte gustoase zacusca cu ghebe. Acestea pot fi inlocuite cu succes cu ciuperci pleurotus sau altfel de hribi.
Sa trecem la treaba si sa vedem ce ustensile ne trebuie, cantitatile de ingrediente si care sunt pasii detaliati pentru ca sa preparam o delicioasa zacusca cu ghebe.


Zacusca cu ghebe
Equipment
- 1 Cutit bucatar
- 1 tocator legume
- 1 masina de tocat, manuala
- 1 oala mare sau ceaun
- 1 oala mare cu capac
Ingredients
- 4 kg ghebe
- 4 kg ardei
- 1 kg ceapa
- 1 l sos de rosii
- sare
- piper
- ulei
- foi de dafin
Instructions
- Se spala ciupercile foarte bine. Nu trebuie sa ramana nicio mizerie pe ele sau in palarie.
- Puneti-le intr-o oala mare la fiert, pe foc, timp de 1 ora. Cand sunt gata se scurg de apa si se dau la o parte.
- Ardeii se coc pe gratar sau la grill pe aragaz. Cand sunt copti se pun intr-o oala mare, cu capac. Se presara sare si se lasa acolo minute bune. Se scot si se inlatura coaja arsa cotorul si semintele.
- Se curata ceapa de coaja si se taie apoi marunt.
- Puneti o oala mare pe foc. Daca faceti la ceaun, pe pirostrii, cu atat mai bine, zacusca va prinde un frumos miros si gust de afumat. Turnati cateva linguri bune de ulei si puneti ceapa, la calit. Focul nu trebuie sa fie foarte mare, sa nu se arda ceapa.
- Cat timp se caleste ceapa dati ardeii la o masina de tocat. Recomandarea mea este sa folositi o masina de tocat manuala si nu un robot. Daca dati la robot se face totul ca o pasta si zacusca nu va mai avea consistenta buna.
- Adaugati ardeiul peste ceapa si amestecati, sa nu se prinda. Puteti pune si putina apa, daca considerati ca este prea gros continutul.
- Dati ciupercile la aceeasi masina de tocat si adaugati-le peste ardei si ceapa.
- Adaugati sosul de rosii. Puneti sare si piper dupa gust. Amestecati constant, ca sa nu se prinda.
- Cand uleiul iese la suprafata opriti focul la aragaz.
- Sterilizati 20-25 de borcane mici de 300g (le spalati bine, stergeti cu o carpa uscata si le puneti la cuptorul cu microunde timp de 30 secunde) si apoi umpleti-le cu zacusca.
- Incingeti cuptorul la 180 grade. Puneti borcanele intr-o tava, adaugati apa de un deget si dati totul la cuptor timp de 30 minute. Lasati peste noapte (sau 5-6 ore) sa se traga capacele.
Va doresc spor la gatit si sa aveti pofta buna!
Pentru alte retete de conserve vizitati sectiunea de aici.
Vizitati canalul meu de youtube pentru retete video.