Vinete parmigiana este o reteta pe care am vazut-o din intamplare intr-un videoclip pe net. Mi s-a parut foarte simpla si foarte gustoasa, asa ca m-am decis sa incerc si eu sa o prepar si, bineinteles, sa o gust. Rezultatul a fost mai mult decat satisfacator.
Nu este o reteta pentru cei care au intoleranta la lactoza, in compozitie intrand atat parmezan cat si mozzarella in cantitati destul de mari. Nu stiu daca se poate face cu inlocuitori (de exemplu tofu), dar probabil ca nu ar avea acelasi gust.

Vinete parmigiana
Echipament
- 1 tocator
- 1 cutit legume
- 1 tava ceramica de copt
- 1 tigaie work
- 1 tigaie normala, neaderenta
Ingrediente
- 2 vinete mari
- 200 g mozarella
- 150 g parmezan
- 2 cepe mari
- 500 ml sos de rosii
- 2 catei usturoi
- busuioc
- ulei de masline
- sare
- piper
Instructiuni
- Pentru a economisi timp puteti prepara vinetele si sosul de rosii in paralel.
- Spalati vinetele si taiati-le rondele de maxim 1 cm grosime. Dati-le cu sare si lasati-le putin.
- Curatati cepele si usturoiul si tocati-le marunt.
- Puneti doua tigai pe aragaz, una la foc mare, cealalta la foc potrivit. Pentru sosul de rosii folosesc de obicei un wok sau o cratita putin adanca.
- In tigaia de la foc mare puneti sare si 2 linguri de ulei de floarea soarelui si incepeti sa prajiti feliile de vinete, rumenindu-le frumos pe fiecare parte, fara sa se arda. O sa fie nevoie sa folositi destul de mult ulei, deoarece vinetele sunt cam sugative. Cand sunt prajite le scoateti din tigaie si le puneti intr-un bol.
- Cat prajiti vinetele ocupati-va si de sos. Puneti 2 linguri de ulei de masline in care, cand se incinge, adaugati ceapa si usturoiul. Caliti la foc potrivit. Dupa cateva minute, timp in care ceapa si usturoiul s-au inmuiat dar nu s-au ars, adaugati sosul de rosii. Amestecati, adaugati sare, piper si 1 lingurita de busuioc uscat si lasati sa fiarba potrivit sau chiar la mic timp de 10-15 minute.
- Dupa ce ati terminat de prajit vinetele iar sosul de rosii este gata, incingeti cuptorul la 190 grade.
- Intr-un vas de ceramica de 20 de cm (tava sau ce aveti la indemana) puneti 2-3 linguri de sos de rosii si intindeti pe fundul vasului. Adaugati un rand de vinete. Puneti apoi 2-3 linguri de sos de rosii deasupra si intindeti-l uniform peste vinete. Radeti o treime din parmezan si puneti o treime din mozzarella, felii.
- Repetati pasul de mai sus, punand din nou vinete, sos de rosii, parmezan, mozarella pana cand faceti 2 straturi frumoase si complete. Ultimul trebuie sa fie bine acoperit cu parmezan.
- Dati la cuptorul incins timp de 30 de minute. Cand e gata scoateti de la cuptor, lasati putin sa se raceasca si serviti cu un pahar de vin sau o bere rece. Pofta buna!