Scrumbiile sunt deliciul primaverii. Ele se pescuiesc in perioada martie-aprilie-mai atunci cand urca pe Dunare din Marea Neagra pentru a-si depune icrele. Este un peste destul de gras dar foarte gustos. Principalele moduri de preparare sunt la gratar sau marinate.
Scrumbia poate fi la fel de bine inlocuita cu heringul, peste a carui carne are cam aceeasi textura (si la fel de multe oase).


Scrumbii la gratar
Equipment
- 1 cutit filetat
- 1 tocator
Ingredients
- 4 scrumbii
- sare
- zeama de lamaie
Instructions
- Se spala scrumbiile si se curata bine de solzi si in interior. Ca la orice peste, se inlatura pielita neagra din interior (este amara).
- Cu un cutit bine ascutit se cresteaza scrumbiile la 4-5mm distanta. Aveti grija sa nu crestati prea adanc. Dupa ce sunt crestate se dau cu sare in interior si exterior. Modul de crestare este in sens invers al coastelor, nu in lungul lor.
- Incingeti bine gratarul si ungeti-l cu ulei sau slanina. Puneti scrumbiile pe gratar si lasati-le cateva minute pe fiecare parte, pana se rumenesc.
- Stoarceti cateva lamai. Luati scrumbiile de pe gratar, dupa ce s-au facut, si stropiti-le cu zeama de lamaie.
- Puneti capac la recipientul in care aveti scrumbiile si lasati-le cateva minute, sa patrunda zeama in ele. Serviti apoi cu garnitura.