Mini placinte cu peste sau cum sa nu aruncam resturile de mancare (leftovers).
Acum cateva zile chefii de la „Chef la cutite” au avut de facut niste preparate din resturi de mancare (sau leftovers). Si cum in frigider aveam niste pastrav facut cu cateva zile inainte si ramas neconsumat, mi-a „trasnit” asa o idee sa fac cu el o placinta sau ceva similar.
Pe net am gasit placinte cu peste, doar ca acelea sunt facute cu cartofi, iar eu ma gandeam la ceva de tip patiserie, cu aluat sau foetaj. Asa ca am inventat o reteta.
Rezultatul: niste mini placite cu peste excelente, care merg de minune la un pahar de bere rece sau de vin alb.
Cum se prepara mini placinte cu peste
Aveti nevoie de 2 preparate: aluatul si umplutura.
Aluatul puteti sa-l faceti voi urmand instructiunile de preparare a aluatului pentru tarte disponibile aici. Daca insa nu vreti sa pierdeti timpul puteti cumpara de la magazin aluat sau foetaj inghetat, pe care sa-l lasati apoi sa se dezghete si il intideti putin cu un sucitor.
La umplutura eu am pus: file de pastrav facut la tigaie, ceapa, tulpina de telina. smantana de gatit, mazare, oua, faina, sare si mirodenii. Puteti experimenta si cu alte ingrediente, dar nu exagerati.
Aluatul se indinde, asadar, cu un sucitor si se decupeaza cu un castronel rondele de 12-15cm diametru.
Ceapa se toaca marunt si se caleste in ulei. Se adauga pestele, tulpina de telina taiata marunt si mazarea inghetata (puteti folosi si de la borcan, dar trebuie sa o scurgeti) sau proaspata. Se mai calesc impreuna 1-2 minute dupa care se adauga smantana de gatit, sare, mirodeniile.
Se lasa putin la racit, se transfera intr-un bol unde se amesteca cu ouale batute si cateva linguri de faina.
Topiti putin unt intr-o cratita mica cu coada si ungeti, cu ajutorul unei pensule de bucatarie, cateva forme de ceramica pentru placintele sau briose.
Asezati in fiecare forma cate o rondea de aluat astfel incat sa acoperiti atat fundul formei cat si marginile. Trageti usor pe margini in sus, avand grija sa nu rupeti aluatul.
Impartiti umplutura in mod egal in fiecare forma dupa care dati la cuptor cam 25-30 de minute pana cand aluatul este rumenit.
Cam acestia sunt pasii.
Dar, sa trecem la treaba si sa vedem care sunt ustensilele necesare, ingredientele si cantitatile si pasii pentru a prepara niste delicioase mini placinte cu peste.


Mini placinte cu peste
Echipament
- 8 forme ceramice pentru briose sau placintele
- 1 tigaie adanca
- 1 cutit legume
- 1 Cutit bucatar
- 1 tocator
- 1 lingura
- 1 bol
- 1 cratita mica, cu coada
- 1 pensula bucatarie
Ingrediente
- 400 g peste proaspat prajit sau ramas de cateva zile la frigider
- 1 ceapa mare
- 1 tija telina verde
- 100 ml smantana de gatit
- 100 g mazare
- 3 oua
- unt
- 3 linguri faina
- ulei
- sare
- mirodenii
Instructiuni
- Faceti aluatul conform instructiunilor de pe site sau cumparati aluat inghetat sau foetaj si lasati la dezghetat.
- Curatati ceapa si tocati-o marunt
- Intr-o tigaie adanca puneti ceapa la calit cu putina sare.
- Adaugati pestele maruntit cu mana, avand grija sa inlaturati oasele.
- Puneti si tija de telina tocata marunt impreuna cu mazarea si caliti in continuare 2-3 minute.
- Adaugati smantana de gatit, sarea (daca mai e nevoie) si mirodeniile.
- Lasati sa se raceasca cateva minute dupa care transferati intr-un bol incapator.
- Bateti 3 oua si puneti-le peste umplutura. Adaugati faina.
- Amestecati totul pana se omogenizeaza.
- Topiti putin unt intr-o cratita.
- Incingeti cuptorul la 190 grade.
- Ungeti fiecare forma ceramica cu unt topit cu ajutorul unei pensule
- Intindeti aluatul cu un sucitor si decupati rondele de 12-15cm.
- Puneti cate o rondea in fiecare forma, acoperind fundul si tragand incet pe margini, avand grija sa nu rupeti aluatul. Daca se rupe puteti sa peteciti cu aluat.
- Impartiti compozitia in mod egal in fiecare forma.
- Dati la cuptor timp de 30-35 minute pana se rumeneste frumos aluatu.
- Scoateti cu grija, sa nu va ardeti, mini placintele din fiecare forma, pe un tocator de lemn.
Va doresc spor la gatit mini placinte cu peste si sa aveti pofta buna!
Pentru alte retete de apertive vizitati sectiunea de aici.
Vizitati canalul meu de youtube pentru retete video.