Calamari prajiti (Kalamarakia Tiganita)
Calamari prajiti sau Kalamarakia Tiganita in greceste este un preparat cu care sigur v-ati intalnit daca ati fost in Grecia sau in zona Marii Mediterane.
Este o reteta foarte simpla care se face in cateva minute si poate fi incadrata la fast food. Practic se curata calamarul, se taie in bucati potrivite (de obicei inele), se da prin faina cu mirodenii si se prajeste in baie de ulei. Apoi se serveste cu cartofi prajiti si sos de iaurt, eventual langa o salata de vara.
Preparare
Reteta aceasta am luat-o, de pe internet. As fi vrut eu sa stau de vorba cu un chef grec, dar nu am avut ocazia. In ceea ce priveste ingredientele puteti sa faceti putin rabat, in sensul ca nu trebuie neaparat sa puneti faina semolina, puteti face doar cu faina normala. De asemenea, nu trebuie pusa paprika sau, daca vreti picant, folositi paprika iute.
Este insa important sa prajiti in baie de ulei, in care uleiul este foarte bine incins, altfel faina poate sa cada de pe bucatile de calamar si nu veti obtine aceeasi culoare frumoasa, aurie, omogena.
Calamari
Sa facem putina „filosofie” a calamarului si a modului de pregatire.
Ca orice „fruct de mare”, gustul calamarului este de tipul „imi place sau il urasc”. Sunt persoane atrase de fructele de mare, le devoreaza oricand, dar sunt persoane care le resping. Personal, calamarul are un gust neutru, nu atat de pronuntat precum crustaceele (creveti, homar, langusta) sau scoicile. As putea sa zic ca textura lui seamana cu soriciul de porc bine oparit. Dar imi place gustul si il mananc cu placere cu fiecare ocazie.
Pregatire
Este foarte important cum in pregatiti. Daca luati inele de calamar sau calamar deja curatat ati scapat de o grija. Trebuie doar sa-l dati prin faina dupa care sa-l prajiti si sa-l serviti.
Daca, insa, luati calamar intreg care necesita curatare, trebuie sa faceti urmatorii pasi (ii gasiti si in reteta de calamar pe grill):
- Indepartati capul si maruntaiele. Apucati coada intr-o mana si capul in cealalta mana. Faceti o usoara mișcare de rasucire pentru a le separa. Utilizati un prosop de hartie daca aveti nevoie, sa nu va alunece din maini.
- Scoateti punga de cerneala din interior (daca nu a iesit impreuna cu maruntaiele)
- Pe un tocator, cu un cutit ascutit, indepartati tentaculele.
- Ciocul calmarului, o bucata de cartilaj necomestibil, se afla la baza tentaculelor, acolo unde tentaculele se intalnesc cu capul. Pentru a-l indeparta, strangeti zona din jurul ciocului. Ar trebui să iasa imediat.
- Tubul de coada al calmarului (corpul lui) conține o alta bucata de cartilaj, osul, care este necomestibil. Seamana cu o folie de plastic tare. Apuca-l cu doua degete in interiorul corpului si trage-l. Ar trebui sa iasă usor.
- Ultimul pas este indepărtarea membranei pielii calmarului. Pielea este comestibila, asa ca indepartarea ei este mai mult in scop estetic. Pielea ar trebui sa se desprinda cu usurinta de pe carne. Este, practic, un fel de folie subtire, pe care o desprindeti usor.
Pentru informatii detaliate urmatiri videoclipul de aici.
Sosuri
Daca sunteti amatori de usturoi, puteti sa serviti calamarul cu un sos de usturoi cu iaurt si patrunjel.
Altfel, tipic grecesc, merge si un tzatziki, proaspat separat cu iaurt grecesc, castraveti si usturoi.
Toate aceste retete le gasiti in Bucataria lui Tati. Sunt usor de preparat si foarte gustoase. Trebuie sa va asigurati ca aveti ingredientele la indemana si urmati pasii conform retetei.
Cartofi prajiti? Daca cititi reteta asta inseamna ca aveti deja experienta in ale bucatariei si puteti sa ii preparati. Altfel, cautati retetele de cartofi din Bucatatia lui Tati.
Spor la gatit si pofta buna!


Calamari prajiti (Kalamarakia Tiganita)
Echipament
- 1 cutit de filetat
- 1 bol de sticla
- 1 tigaie adanca
Ingrediente
- 300 g calamari
- 50 g faina de grau
- 50 g gris faina de tip semolina
- piper
- sare
- boia de ardei dulce paprika
- oregano
- ulei de masline de calitate inferioara, pentru prajit
Instructiuni
- Spalati bucatile de calamar si stergeti-le cu prosoape de hartie de bucatarie
- Taiati calamarul in bucati potrivite. Puteti sa le faceti inele sau sa le taiati bucati dreptunghiulare (sau cum doriti)
- Amestecati faina de grau cu semolina si cu sarea, piperul si paprika intr-un bol de sticla.
- Dati bucatile de calamar prin amestecul din bol. Alternativ, puteti pune amestecul din bol intr-o punga in care puneti apoi calamarul si scuturati bine punga pana cand bucatile de calamar sunt acoperite uniform.
- Puneti ulei de cativa centrimetri in tigaia adanca (daca aveti friteuza, cu atat mai bine). Incingeti-l 1-2 minute, pana cand incepe sa faca bule.
- Testati daca uleiul este bine incins punand o bucata de calamar in ulei. Daca incepe sa sfaraie, este OK. Altfel, mai asteptati putin, pana cand se incinge bine uleiul.
- Cand uleiul este incins prajiti calamarul 2-3 minute, pana cand se rumeneste si are o culoare frumoasa, aurie.
- Scoateti apoi calamarul pe o farfurie pe care ati pus un servetel de hartie de bucatarie, pentru a absorbi excesul de ulei. Lasati sa se scurga.
- Serviti cu cartofi prajiti si cu sos de iaurt.

Pentru alte retete de peste si fructe de mare vizitati sectiunea de aici